Pasca cu ciocolata si branza, in doua culori
Ce ai spune ca anul acesta, sa diversifici prajiturile de Paste si sa incerci un nou fel de pasca? Propunerea mea este o reteta de pasca cu ciocolata si branza, un desert delicios si super usor de pregatit. Chiar daca esti incepator in bucatarie, nu ai cum sa dai gres cu aceasta pasca in doua culori, care va atrage numai cuvinte de lauda! Combinatia de ciocolata bogata si dulce alaturi de crema de branza usor acrisoara, cu note de vanilie, tonka si portocale este extraordinara. Convinge-te singur/a! ☺️
Cand vine vorba de dulciurile specifice de Paste, trebuie sa recunosc ca pasca e preferata mea. Simpla, cu smantana sau pasca cu ciocolata, nu conteaza, important e sa nu aiba stafide, pe care le dispretuiesc. Bineinteles, pasca facuta de bunica mea sau de bunica sotului e cea mai buna. Insa, trebuie sa recunosc totusi ca aceasta varianta moderna de pasca, cu un blat bogat, asemanator prajiturilor brownie si cu o crema fina si aromata de branza este si ea printre preferate. E altceva!
Un alt fel de pasca fara aluat dospit
Si stii care e partea mai buna? E mult mai usor de facut! La fel ca pasca fara aluat, pasca cu aluat fraged sau pasca cu aluat de pandipan, pasca cu blat de brownie se face mai repede. Spre deosebire de cea traditionala, cu aluat dospit, nu mai pierzi timp cu framantatul si este si mult mai cremoasa si de ce nu, chiar interesanta.
Pudra de cacao si ciocolata din brownie vor oferi o aroma intensa. In plus, cantitatea mica de faina si galbenusul extra garanteaza ca blatul va fi dens si „fudgy”, completandu-se perfect cu textura fina a cremei de branza. Si apropo de crema, este pur si simplu divina!
Asa cum iti spuneam si in reteta de Pasca fara aluat, eu prefer sa fac pasca cu crema de branza, nu branza de vaci deoarece ofera o textura mult mai cremoasa. Am aromatizat-o cu pasta de vanilie si putin extract de portocala, dar si cu un varf de lingurita de… boabe macinate de tonka.
Nu ma asteptam sa se simta, fiind o cantitate atat de mica, dar am ramas placut surprinsa. Ca sa nu mai zic ca atunci cand am scos-o din cuptor, simteam doar parfumul dat de tonka. Cred a ca a devenit noul meu condiment preferat si cu siguranta il voi folosi tot mai des in prajituri. Il poti gasi pe vegis.ro! 😉 Cat despre aroma pe care o ofera, e greu de spus, insa cred ca Alina de la Ciocolata si Vanilie a gasit o descriere cat mai precisa: „are in el ceva din dulceata vaniliei, dar si picanteria nucsoarei, poate si un strop de miros de santal si magnolie.” Nu-i asa ca suna divin?
Mici secrete pentru o pasca cu ciocolata de succes
Foloseste ciocolata de cea mai buna calitate, pentru gatit, cu un procent cat mai mare de cacao
Eu am folosit ciocolata neagra de la Nestle, cu 52% cacao, dar daca preferi deserturile foarte dulci, cu siguranta poti folosi si ciocolata cu lapte. Vorbim mai multe despre asta la punctul urmator.
Nu schimba cantitatea de zahar
A fost tentant si pentru mine, pentru ca de cele mai multe ori incerc sa reduc pe cat posibil zaharul din prajituri. Insa, zaharul are mai multe roluri intr-o reteta, nu doar de a indulci, iar prin modificarea in minus a cantitatii, s-ar putea sa obtii un blat prea tare sau uscat. Tocmai de aceea am folosit ciocolata neagra, pentru a mai taia din gustul dulce. Si crede-ma, este un echilibru perfect!
Foloseste ingrediente la temperatura camerei, in special pentru stratul de branza
Crema de branza rece va crea cocoloase, iar textura finala a pastii nu va mai fi la fel de fina si omogena. De asemenea, daca adaugam ouale sau frisca rece, ele vor raci si vor „solidifca” crema de branza. Si din nou, vor aparea cocoloase, chiar daca crema de branza a fost initial neteda.
Lasa la racit minimum 3 ore
Pentru a obtine felii curate si ingrijite , lasa pasca sa se raceasca complet la frigider inainte de servire. Totodata, iti recomand sa treci lama cutitului prin apa fierbinte pentru a o incalzi si nu uita sa o stergi cu un prosop curat inainte de a taia felia de pasca.
Cu cat timp inainte pot face pasca cu ciocolata, in doua culori?
Aceasta pasca poate fi pastrate la temperatura camerei timp de o zi sau doua. După acel moment, ar fi de preferabil sa o muti in frigider, sau chiar in congelator, unde va rezista pentru aproximativ o saptamana, respectiv o luna sau doua (in congelator).
Sper ca ti-a placut aceasta reteta de pasca rapida cu ciocolata, in doua culori. Daca o incerci, spune-mi in comentarii cum a iesit si nu uita sa urci o fotografie cu desertul facut de tine pe Instagram, cu tag @madelicii.
Daca esti in cautare de inspiratie pentru delicii de Paste, te invit sa arunci un ochi si peste retetele urmatoare:
🌸 Pasca fara aluat cu crema de branza
🌸 Hot Cross Buns cu ciocolata – Chifle dulci de Paste
🌸 Tort cu lamaie, mac si capsuni
🌸 Fursecuri cu martipan si lichior Amaretto
Vezi si alte retete pentru masa de Paste ➜
💛💛💛
Ingrediente
Seteaza numarul de portii
150g unt | |
142g ciocolata neagra | |
175g zahar | |
2 oua | |
1 galbenus | |
1 lingurita extract / esenta de vanilie | |
162g faina | |
21g cacao | |
un praf de sare | |
1 lingurita scortisoara |
Stratul cu branza
250g crema de branza | |
13g amidon | |
60g zahar | |
125ml frisca lichida | |
3 oua | |
1 lingurita extract / esenta de vanilie | |
0.5 lingurita extract / esenta de portocale | |
un varf de lingurita de boabe macinate de tonka optional |
Lasă un răspuns