Briose cu turta dulce, ciocolata si mascarpone
O reteta de cupcakes de Craciun adorabile si pline de savoare, un deliciu dulce perfect pentru Sarbatori. Briosele sunt facute cu condimentele clasice pentru turta dulce (ghimbir, nucsoara, scortisoara si cuisoare), lapte batut pentru a iesi pufoase si umede si miere pentru un gust si o textura cat mai apropiate turtei dulci. Si nu ne oprim aici: glazuram aceste briose cu turta dulce cu o crema fina si aerata de mascarpone si frisca ce completeaza foarte bine desertul. Si sa iti mai spun un secret! Fiecare briosa are o surpriza: la baza am strecurat o bucatica de turta dulce, pentru un boost de aroma, iar in interior am umplut cu ganache de ciocolata neagra.
O sinergie de arome care se imbina intr-un dans festiv de iarna. Fiecare muscatura este foarte moale, cremoasa, „ciocolatoasa”, parfumata si indeajuns de dulce. Mie imi aduce aminte de turta dulce acoperita cu ciocolata pe care o gasim in toate magazinele inainte de sarbatori.
Si nu numai ca aceste briose cu turta dulce sunt festive si delicioase, dar sunt si atat de usor de facut! Asadar, daca esti in cautarea unei retete simple si rapide de Craciun, chiar ar trebui sa incerci aceste briose. Vei impresiona cu siguranta oaspetii la masa de Craciun, briosele devenind piesa centrala a mesei tale festive.
Biscuiti cu turta dulce pentru decorul brioselor
Ce sugereaza mai bine ideea de turta dulce decat biscuitii din turta dulce, pe care i-am folosit pentru decor. Bineinteles, au iesit mai multi decat aveam nevoie, dar daca vrei sa obtii doua deserturi delicioase in acelasi timp, iti dau si tie reteta pentru biscuiti. Eu am preluat-o din cartea „The Cookie Jar” de Liz Franklin. Chiar daca s-ar putea sa iti iasa o cantitate in plus, nu e problema, sunt atat de buni ca ii mananci imediat!
Asadar, pentru biscuitii cu turta dulce ai nevoie de:
- 175 g faina
- 50 g unt moale
- 50 g zahar brun
- 1/2 lingurita bicarbonat de sodiu
- 1/2 lingurita ghimbir
- 1/2 lingurita cuisoare
- 1 lingurita scortisoara
- 1 lingurita nucsoara
- 1 lingura miere
- 1 galbenus
Punem faina intr-un bol si incorporam untul pana cand obtinem o consistenta ca de pesmet. Adaugam zaharul si amestecam, apoi bicarbonatul si condimentele La final, adaugam ingredientele lichide: mierea si galbenusul de ou si amestecam astfel incat vom obtine un aluat. Rulam aluatul cu sucitorul, decupam formele pe care le asezam intr-o tava cu hartie de copt. Dam la cuptor la 180°C pentru aproximativ 10 minute (trebuie sa devina aurii). Odata ce s-au racit ii poti folosi pentru decor… si pentru mancat, bineinteles!
Cat timp rezista briosele cu turta dulce?
Poti coace briosele cu o zi inainte de cand doresti sa le servesti si sa le pastrezi intr-un recipient acoperit, la temperatura camerei. Si glazura poate fi pregatita cu o zi inainte si depozitata in frigider. Pe de alta parte, ganache-ul s-ar putea sa se intareasca prea tare la frigider si sa nu mai poti umple briosele. Ideal ar fi sa il pregatesti cu putin timp inainte de asamblarea lor.
Iti recomand sa pastrezi cupcakes-urile intr-un recipient ermetic, la frigider, unde ar trebui sa se pastreze ok pana la 5 zile. Ai grija insa, biscuitii de pe briose se vor umezi in timp, asa ca ar trebui sa pastrezi cativa de rezerva pentru a-i inlocui, eventual.
Sper ca ti-a placut aceasta reteta de briose de Craciun si ca le vei incerca si tu. Spune-mi in comentarii cum au iesit si nu uita sa urci o fotografie cu desertul facut de tine pe Instagram, cu tag @madelicii.
Cauti si delicii dulci pentru masa de Sarbatori? Ce ai zice de niste prajituri traditionale englezesti (mince pies sau sticky toffee pudding)? Sau poate niste fursecuri in forma de stelute, cu scortisoara si alune de padure?
🎄 Vezi si alte retete de Craciun! ➜
💛💛💛
Ingrediente
Seteaza numarul de portii
140g faina | |
0.25 lingurita ghimbir | |
0.25 lingurita cuisoare | |
0.50 lingurita nucsoara | |
1 lingurita scortisoara | |
1 lingurita praf de copt | |
0.50 lingurita bicarbonat de sodiu | |
un praf de sare | |
75g unt | |
60g zahar brun | |
40ml ulei | |
1 lingurita vanilie | |
40ml miere | |
80ml lapte batut |
Ganache de ciocolata + glazura de mascarpone
GANACHE DE CIOCOLATA |
|
100ml frisca lichida | |
100g ciocolata | |
GLAZURA DE MASCARPONE |
|
140g mascarpone | |
200ml frisca lichida | |
45g zahar pudra | |
1 lingurita vanilie |
Lasă un răspuns