Tort cu blat alb, migdale, crema de vanilie si zmeura
Acesta va fi mereu cunoscut in familia noastra drept „tortul pentru tata”. De ziua lui, l-am sarbatorit cu acest tort facut special pe gustul lui. El e genul de persoana care daca are de ales intre ciocolata si vanilie, va alege intotdeauna vanilia. Cred ca din acest punct de vedere seman cu el. Desi imi place ciocolata, cand vine vorba de prajituri, aleg intotdeauna arome precum vanilia, scortisoara, caramel, cocos.
Pentru acest tort, am optat pentru un tort cu blat alb, super pufos si aromat. Cum adica alb? Pai este facut doar din albusuri, fara pic de galbenus. In plus, are o aroma deosebita de migdale. Super interesant, merita incercat!
Apoi, am pregatit rapid o crema custard de vanilie fina, in care am folosit chiar pastaie de vanilie, pentru un gust si mai intens.
Simteam nevoia sa obtin un gust dulce-acrisor, asa ca am adaugat si gem de zmeura pe care il fac adesea pentru prajituri. Da da, l-am folosit pentru prima oara intr-un tort Confetti si de atunci adaptez reteta in functie de fructele folosite, fiind minunat si cu capsuni sau afine.
La final, am imbracat tortul intr-o crema de unt cu Amaretto si am presarat pe laterale fulgi de migdale. Se potriveste astfel cu blatul, iar combinatia de migdale-zmeura este divina!
Un tort facut cu multa dragoste pentru cel mai fain tata! Rezultatul a fost pe masura asteptarilor, sarbatoritul (si nu numai!) fiind foarte incantat. 😁
In ceea ce priveste decorul, am colorat o parte din crema de unt cu putin colorant turcoaz si, cu un pos cu dui in forma de stea, am realizat un model pe margine. Am adaugat un cake topper festiv, macarons, bomboane Raffaelo cu zmeura (observati repetitia combinatiei de arome migdale-zmeura) si bombonele mici din zahar.
Pentru pasul acesta, iti recomand sa iti faci de cap! E tortul tau, foloseste ce ai la indemana si fa-l cat mai festiv! 🎉
Hai sa vorbim putin despre minunatia aceasta de blat alb ca zapada!
De obicei, blaturile contin oua, adica galbenus + albus. Ei bine, in cazul acestei retete de tort cu blat alb, renuntam complet la galbenus, care nu va mai oferi acea nuanta galbuie blatului. Tot ce trebuie sa faci este sa separi cu grija albusurile si sa le bati cu mixerul pana cand obtii o spuma tare. Atunci cand ridici paleta mixerului, trebuie sa se formeze un varf tare, care nu se retrage. Ai grija sa nu scapi galbenus in albus si sa speli bine vasul in care vei bate albusurile, pentru a nu avea niciun pic de grasime. Vom incorpora spuma in restul compozitiei folosind o spatula si miscari usoare, pentru a nu „dezumfla” albusurile – altfel, tortul nu va mai fi la fel de pufos.
Ideal ar fi sa folosesti si esentele / extractele de vanilie si migdale incolore sau albe, pentru a nu influenta culoarea. Bineinteles, in cuptor, blatul se va rumeni, devenind auriu, dar la interior, va fi alb, iti garantez!
Nu ma puteam prezenta cu un tort inceput, nu-i asa? De asta nici nu am putut sa fac o fotografie „mai frumoasa” cu interiorul. Pofta fiind asa de mare, am reusit sa fotografiez repede-repede o felie care, in scurt timp, a disparut din farfurie. Oh well, macar am ramas cu poza. 😆
Vrei si alte retete de tort? S-ar putea sa iti placa si…
Ingrediente
Seteaza numarul de portii
127g unt moale | |
240ml ulei | |
150g zahar | |
1 lingurita extract / esenta de vanilie | |
2 lingurite extract/esenta de migdale | |
517g faina | |
1.5 lingura praf de copt | |
360ml lapte | |
9 albusuri de ou |
Crema de vanilie + gem de zmeura + frosting cu Amaretto
CREMA DE VANILIE |
|
500ml lapte | |
1 pastaie de vanilie sau 2 lingurite extract / esenta de vanilie | |
4 galbenusuri | |
30g zahar | |
30g amidon de porumb | |
30g unt | |
GEM DE ZMEURA |
|
300g zmeura proaspata/congelata | |
15g zahar | |
1 lingura zeama de lamaie | |
1 lingura amidon de porumb | |
FROSTING CU AMARETTO |
|
300g unt | |
180g zahar pudra | |
un praf de sare | |
1 lingura frisca lichida | |
5 lingurite lichior Amaretto |
Lasă un răspuns