Tort cu lamaie, mac si capsuni (de Paste)
Orice sarbatoare e un bun prilej de a manca tort, nu-i asa? Desi de Paste ne bucuram in special de bucate traditionale, cred ca nu se supara nimeni daca includem in meniu si un tort cu lamaie fin, aromat si fresh, ornat de sarbatoare. 🤭
Eu asociez mereu Pastele cu o paleta cromatica pastelata, in care nuantele deschise de roz, galben, verde si bleu creeaza tabloul unei primaveri pline de veselie. Asta am vrut sa transmita si tortul, respectiv fotografiile.
Tortuletul iepurasului (asa cum l-am denumit) are un blat cu lamaie si mac, crema de lamaie, chipsuri de ciocolata alba (optional) si gem de capsuni. Mie imi aminteste de o limonada roz cu capsuni, savurata intr-o zi insorita de vara. Lamaia proaspata trezeste simturile si bucura privirea cu frumoasa nuanta de galben a cremei. Semintele de mac nu numai ca ofera un aspect frumos, ce vine in completarea modelului pistruiat din exterior, dar ofera si textura si aroma subtile, unice.
Reteta de crema de lamaie (curd de lamaie) este aceeasi pe care am folosit-o si la biscuitii cu flori comestibile. E atat de fina si de catifelata, incat ori de cate ori am nevoie de o crema cu lamaie, apelez la ea. Nu mai zic ca e si super simplu si rapid de facut! Apropo… Vom incepe pregatirea tortului cu prepararea acestei creme, astfel incat sa aiba timp sa se raceasca si sa se intareasca. O poti pregati si in avans, cu o zi inainte.
Decor de sarbatoare
Am imbracat tortul intr-o crema de unt delicioasa, de culoare roz-piersica. Si am adaugat un model „pistruiat”, niste stropi din cacao si vanilie, ce aduc aminte de cele de pe oua. Ai nevoie de un pic de rabdare pentru a crea acest model, dar eu zic ca ofera o nota distinctiva decorului. Te sfatuiesc sa nu ai nimic prin preajma atunci cand realizez acest model cu stropi – eu am „pictat” putin si peretii. Ups! 😅
Cand vine vorba de ornarea acestui tort cu lamaie de Paste, mi-am facut de cap. Toti iepurasii, ouale de ciocolata si floricelele comestibile sa vina la mine! In perioada aceasta, gasesti prin magazine o multime de figurine si bomboane de ciocolata, foloseste-le pentru a crea un decor cat mai festiv. Mie cel mai mult imi plac ouale de ciocolata M&M’s si cele de la Milka, pe acestea le folosesc mereu in prajiturile de Paste. Cele din urma au culori super frumoase, dar se fac uratele dupa ce stau pe tort, la frigider.
Serios acum, ce poti sa iti doresti mai mult de la un tort de Paste? E frumos, colorat, dulce si aromat! Cu siguranta mai incape si o felie din acest tort ca desert la masa de Paste!
Nu uita sa pastrezi tortul la frigider, intr-un recipient cu capac.
Pentru masa de Paste, poate ti-ar placea sa pregatesti si…
Ingrediente
Seteaza numarul de portii
336g faina | |
1 lingurita praf de copt | |
1 lingurita coaja de lamaie | |
un praf de sare | |
170ml lapte | |
60ml zeama de lamaie | |
227g unt moale, la temperatura camerei | |
100g zahar | |
4 oua | |
1 lingurita extract / esenta de lamaie | |
2 linguri seminte de mac |
Crema de lamaie + gemul de capsuni + frosting + model pistruiat
CREMA DE LAMAIE |
|
80 g zahar | |
1.5 linguri amidon de porumb | |
un praf de sare | |
185ml suc de lamaie | |
3 oua | |
3 galbenusuri | |
1 lingurita coaja de lamaie | |
1 lingurita esenta / extract de lamaie | |
160g unt | |
GEM DE CAPSUNI |
|
200g capsuni | |
50g zahar | |
1 lingura zeama de lamaie | |
1 lingura amidon de porumb | |
CREMA DE UNT (FROSTING) |
|
227 g unt | |
180g zahar pudra | |
2 linguri frisca lichida | |
1 lingurita extract / esenta de vanilie | |
colorant roz | |
MODELUL PISTRUIAT |
|
1 lingurita cacao | |
4 lingurite extract / esenta de vanilie |
Lasă un răspuns