Brownie cu fistic
Astazi vreau sa-ti povestesc despre o reteta de brownie care e pur si simplu irezistibila: brownie cu fistic. Este una dintre acele retete care se fac usor, rapid si iti lasa in casa un parfum divin. Imagineaza-ti o prajitura densa, ciocolatoasa, care se topeste in gura, completata perfect de un strat cremos si aromat de fistic. Da, este exact atat de buna pe cat suna!
Ingrediente si arome care se imbina in cel mai delicios mod
Ingredientele principale sunt vedetele acestei retete. Pentru baza vom folosi ciocolata neagra sau cu lapte, in functie de preferintele tale. Ciocolata neagra adauga un gust intens si profund, in timp ce ciocolata cu lapte aduce un plus de dulceata si catifelare.
E un brownie decadent, cu o textura moale si umeda, care ascunde un strat surpriza de fistic aromat. Pasta de fistic o amestecam cu crema de branza si ou, rezultand o crema fina, care se va intergra de minune in brownie-ul nostru. Aceasta combinatie e de-a dreptul magica, creand un contrast superb intre bogatia ciocolatei si prospetimea fisticului.
Un mic secret care face aceasta reteta si mai speciala este adaugarea unui praf de sare de mare deasupra. Poti folosi fleur de sel, preferabil, sau orice sare grunjoasa, iar contrastul dulce-sarat e de-a dreptul spectaculos. Sarea intensifica aromele si ofera un gust super interesant.
Tu alegi cum sa te bucuri de aceste brownies cu fistic
Acest brownie cu fistic este un desert versatil, care poate fi savurat in multe feluri. Serveste-l la temperatura camerei, unde aromele sunt mai intense, sau incalzeste-l putin pentru a face ciocolata si mai catifelata. Iar daca vrei sa duci lucrurile la un alt nivel, adauga o cupa de inghetata de vanilie sau caramel alaturi – vei crea astfel o combinatie perfecta intre cald si rece, dulce si sarat.
Alte toppinguri care se potrivesc de minune sunt fructele proaspete sau o glazura subtire de sos de ciocolata. Si desigur, nu te opreste nimeni sa mai adaugi extra pasta de fistic deasupra. Nu exista prea mult fistic, nu??? 🤭
Cum pastram brownie cu fistic
Pentru a te bucura de gustul proaspat si textura perfecta a brownie-urilor cu fistic, e important sa le pastrezi corect.
Daca intentionezi sa le consumi in urmatoarele 2-3 zile, le poti pastra la temperatura camerei. Pune brownie-urile intr-un recipient ermetic sau acopera-le bine cu folie alimentara pentru a preveni uscarea. Asigura-te ca le tii intr-un loc racoros si ferit de lumina directa a soarelui.
Pentru a le pastra proaspete mai mult timp (pana la o saptamana) pune-le in frigider, in acelasi recipient ermetic sau bine acoperite. Totusi, retine ca textura lor poate deveni putin mai ferma din cauza frigului, asa ca e o idee buna sa le lasi sa ajunga la temperatura camerei inainte de a le servi sau sa le incalzesti putin in cuptorul cu microunde.
Daca vrei sa pastrezi brownie-urile pe termen lung (pana la 2-3 luni), congeleaza-le. Infasoara fiecare bucata in folie alimentara, apoi pune-le intr-o punga pentru congelator sau intr-o cutie bine inchisa. Cand vrei sa le savurezi, lasa-le sa se decongeleze la temperatura camerei sau incalzeste-le direct din congelator la microunde pentru cateva zeci de secunde.
Sper ca ti-a placut si ca vei incerca aceasta reteta de brownies cu fistic. Spune-mi in comentarii cum a iesit si nu uita sa urci o fotografie cu desertul facut de tine pe Instagram, cu tag @madelicii.
Arunca un ochi si pe alte retete de pe blog! S-ar putea sa iti placa si:
🍰 Brownies cu cirese si lapte condensat
🍰 Brownies cu crema de branza si capsuni
🍰 Tarta cu mousse de ciocolata si tonka
🍰 Cozonac babka cu fistic, ciocolata neagra si portocala
🍰 Ciocolata de casa cu merisoare, fistic & portocala confiata
💛💛💛
Ingrediente
Seteaza numarul de portii
2 oua | |
120 g zahar | |
113g faina | |
0.5 lingurita praf de copt | |
un praf de sare | |
1 lingura cacao | |
113g unt | |
80 g chipsuri de ciocolata cu lapte sau neagra | |
0.5 lingurita extract / esenta de vanilie | |
0.5 lingurita extract / esenta de portocala poate fi inlocuita si cu coaja de portocala |
Compozitie cu fistic
85g crema de branza | |
130g pasta de fistic | |
1 ou | |
30g fistic tocat | |
sare de mare sau grunjoasa optional |
Lasă un răspuns