Prajitura cu mere si lapte batut, crema de branza si caramel
Pentru o toamna dulce si aromata, nu exista nimic mai potrivit decat o delicioasa prajitura cu mere si lapte batut, glazurata cu crema de branza si caramel. Aceasta reteta aduce in prim plan aromele calde si reconfortante ale sezonului, fiind o adevarata incantare. Aceasta prajitura, imbogatita cu lapte batut, are o textura densa si umeda, iar glazura cu crema de branza fina si caramel completeaza cu gratie desertul. Cel mai bun mod de a savura prajitura? Impreuna cu o cana de ceai cald sau o cafea, intr-o zi linistita de toamna.
Usor de facut, prajitura cu mere si lapte batut este accesibila chiar si pentru cei mai putin experimentati in ale prajituritului. In ciuda simplitatii prepararii, rezultatul final este spectaculos si va incanta orice iubitor de deserturi.
Prajitura cu mere si lapte batut, un deliciu tomnatic
Aceasta prajitura cu mere si lapte batut este o explozie de arome si texturi care te vor cuceri inca de la prima bucatica. Gustul sau este o armonie perfecta intre dulceata naturala a merelor coapte, un strop de aciditate data de laptele batut si o nota subtila de parfum oferit de scortisoara.
Textura sa umeda, densa si suculenta, datorata laptelui batut, face ca prajitura sa fie moale si deloc inecacioasa. Cubuletele de mere, cu savoarea lor si aroma intensa, aduc o explozie de prospetime, amintind de recoltele generoase ale toamnei.
Glazura de crema de branza si caramel, un fel de „cireasa de pe tort”
Desigur, poti servi prajitura si fara a o glazura, dar iti garantez ca aceasta combinatie de crema de branza si caramel o va face si mai speciala.
Aceasta glazura bogata si fina adauga o nota de decadenta, care completeaza minunat gustul dulce si condimentat al prajiturii. Textura catifelata se topeste delicat in gura, oferind o senzatie de rasfat de neegalat.
Ceea ce face aceasta combinatie atat de speciala este cum glazura de crema de branza si caramel adauga un contrast subtil de dulce-acrisor, contrabalansand frumos scortisoara si aromele naturale ale merelor.Glazura subliniaza si mai mult aromele bogate ale prajiturii, creand echilibrul perfect, care te va face sa mai vrei o bucatica din aceasta prajitura minunata de toamna.
Nu putem sa vorbim despre aceasta prajitura de toamna fara sa nu mentionam deliciosul sos de caramel care imbraca cu gratie fiecare bucatica de prajitura. Aroma lui se impleteste minunat cu aroma merelor si a scortisoarei, oferind o nota aditionala de dulceata si un usor contrast cu nuantele mai condimentate ale prajiturii. In plus, caramelul e foarte usor de facut si necesita doar trei ingrediente de baza: smantana lichida, zahar si unt. Mie imi place sa adaug si putina sare de mare, dar acest pas este optional.
Secrete pentru reusita prajiturii cu mere si lapte batut
N-ai lapte batut in frigider? Nu-i problema! Poti sa il prepari dintr-un amestec de smantana lichida si zeama de lamaie. Amesteca 240 ml de smantana lichida cu 1-2 lingurite de zeama de lamaie si gata, ai rezolvat problema! De asemenea, poti inlocui laptele batut cu iaurt, sana sau kefir sau chiar lapte integral (dar vei obtine o prajitura mai pufoasa si uscata, nu cu acea textura umeda).
Ce facem cu merele? Eu am curatat merele de coaja si le-am taiat cubulete. Desigur, totul tine de preferinte – poti pastra coaja, le poti da prin razatoare sau le poti taia feliute subtiri.
Ce fel de tava folosim? Una micuta, care poate fi rotunda sau dreptunghiulara. Am folosit o tava de aproximativ 21 x 15 cm si am obtinut o prajitura mai inalta. Poti folosi si o tava putin mai mare, dar ai grija la timpul de coacere, ar trebui redus (verifica cu o scobitoare prajitura).
Cum pastram prajitura cu mere si lapte batut?
Pentru a pastra prospetimea si savoarea prajiturii cu mere, ea trebuie depozitata corect. Poate fi pastrata in frigider timp de aproximativ 3-4 zile, acoperita cu folie alimentara sau intr-un recipient cu capac. Astfel, vei evita absorbia mirosurilor din frigider si vei preveni uscarea prajiturii.
Inainte de servire, lasa prajitura la temperatura camerei pentru 20-30 de minute – crema de branza se va inmuia, aromele vor fi mai puternice.
Daca alegi sa pregatesti varianta de prajitura cu mere fara crema de branza, atunci o poti pastra si la temperatura camerei. Avand acea textura umeda, e posibil sa se strice mai repede si sa mucegaiasca. Consum-o, asadar, cat mai repede.
Ti-a placut aceasta reteta de prajitura cu mere cu lapte batut si glazura de crema de branza si caramel? Sper sa o incerci si tu in aceasta toamna! Spune-mi in comentarii cum a iesit si nu uita sa urci o fotografie cu desertul facut de tine pe Instagram, cu tag @madelicii.
Pe blog te mai asteapta si alte retete interesante de prajituri cu mere, s-ar putea sa iti placa si…
🍎 Gogosi la cuptor cu cidru de mere si scortisoara
🍎 Tort de post cu mere, crema de vanilie si sirop de artar
🍎 Prajitura de post cu mere, unt de arahide si crema de vanilie
🍎 Prajitura cu mere, gris si lapte praf
💛💛💛
Ingrediente
Seteaza numarul de portii
1 ou | |
150g zahar brun | |
80ml ulei de rapita | |
1 lingurita extract / esenta de vanilie | |
240ml lapte batut | |
310g faina | |
1 lingurita praf de copt | |
1 lingurita scortisoara | |
310g mere taiate cubulete mici |
Crema de branza & caramel
CREMA DE BRANZA |
|
30g unt | |
113g crema de branza | |
40g zahar pudra | |
0.5 lingurita extract / esenta de vanilie | |
CARAMEL |
|
50g zahar | |
50g smantana lichida | |
10g unt | |
un praf de sare de mare |
Lasă un răspuns