Conuri de brad din brownie si cereale
Esti in cautarea unui desert inedit, care sa ii surprinda pe cei dragi si sa aduca magia Sarbatorilor direct pe masa ta? Conurile de brad facute din aluat de brownie si cereale sunt solutia ideala! Nu doar ca arata incredibil de dragut, dar sunt si delicioase, cu o combinatie perfecta de ciocolata, scortisoara si portocala. Iar daca le oferi in dar, pregateste-te pentru priviri surprinse – la mine, toata lumea a crezut initial ca sunt decoratiuni necomestibile!
Conuri de brad: un desert spectaculos si usor de pregatit
Partea frumoasa la acest desert este ca nu necesita multa experienta in bucatarie. Tot ce ai nevoie este aluat de brownie aromat, care se face foarte usor, crema de branza pentru a lega compozitia si cereale in forma de barcuta, precum Chocapic. Procesul de pregatire este simplu si rapid, iar decorarea este partea cea mai distractiva. Ai nevoie doar de un strop de rabdare pentru a lipi cerealele.
Daca vrei sa aduci intreaga familie in atmosfera de Sarbatori, aceste conuri de brad pot fi o activitate minunata de weekend. Cei mici vor adora sa te ajute sa le „impodobiti” si sa isi exerseze indemanarea. Plus ca e o ocazie perfecta sa petreceti timp impreuna, inconjurati de miros de ciocolata si portocala.
Arome de iarna si detalii care fac diferenta
De ce sunt aceste conuri atat de speciale? In primul rand, pentru ca un desert de Sarbatoare care se face extrem de usor. Totul porneste de la baza lor – un blat de brownie dens, plin de ciocolata, aromatizat cu scortisoara si portocala, pentru acea nota festiva. Blatul sfaramat se combina cu crema de branza, care ajuta la modelarea formei de con. Dar bineinteles, nu am obtine aspectul special fara decorul din cereale, care completeaza look-ul autentic de con de brad, adaugand in acelasi timp si textura.
Daca nu gasesti cereale Chocapic, poti incerca si alte branduri, atata timp cat au o forma asemanatoare, de barcuta. La final, pudreaza-le pudra cu zahar pudra, imitand zapada, pentru un efect de poveste.
Cookie boxes de Craciun – surpriza dulce perfecta
Conurile de brad sunt perfecte pentru a fi incluse in cookie boxes festive, alaturi de alte deserturi delicioase. Gandeste-te ce frumos ar arata alaturi de fursecuri de turta dulce glazurate, coronitele cu merisoare, ciocolata alba si fistic sau crinkle cookies. Sunt o varianta de efect, care sigur va atrage atentia si va aduce zambete. Daca iti place sa oferi cadouri homemade, aceste cutii sunt un mod special de a-ti arata aprecierea pentru cei dragi – arunca un ochi pe articolul Cadouri dulci pentru cei dragi pentru mai multa inspiratie.
Conurile de brad, decorul festiv perfect
Conurile de brad din brownie nu sunt doar un desert in sine, ci pot deveni si decoratiuni spectaculoase pentru alte dulciuri festive! Imagineaza-ti un tort de Craciun acoperit cu crema alba, asemanatoare zapezii, si decorat cu aceste conuri – un adevarat peisaj de iarna in miniatura. Sau chiar si Tortul cu portocale, mandarine si turta dulce sau Tortul Red Velvet pot fi decorate astfel. Pe blog gasesti mai multe retete de torturi pe care le poti incerca de Sarbatori.
Totodata, pau poti folosi conurile pentru a impodobi o rulada Buche de Noel, completand atmosfera de Sarbatori cu un detaliu dulce si elegant. Sunt atat de dragute si autentice incat vor transforma orice desert intr-un punct de atractie la masa de Sarbatori!
Cum sa le pastrezi si sa le servesti
Fiind vorba de crema de branza, conurile trebuie pastrate la frigider daca le pregatesti din timp. Scoate-le cu 10-15 minute inainte de servire sau incalzeste la microunde pentru cateva secunde pentru ca aromele sa se intensifice si textura sa devina perfecta. Daca le servesti la temperatura camerei, vei descoperi un gust si mai intens.
Conurile de brad pot fi pastrate la frigider timp de 3-4 zile. Daca le pregatesti in avans, asigura-te ca le depozitezi intr-un recipient inchis ermetic sau acoperite bine cu folie alimentara, astfel incat sa eviti uscarea sau absorbirea mirosurilor din frigider.
Fie ca le pregatesti pentru masa de Sarbatori, pentru cookie boxes sau doar pentru a aduce un zambet celor dragi, aceste conuri de brad sunt un desert de efect, care imbina gustul si creativitatea intr-un mod unic. Asadar, pune-ti sortul, aduna ingredientele si da startul unei sesiuni de gatit memorabile!
Sper sa incerci si sa iti placa reteta de conuri de brad din brownie si cereale. Spune-mi in comentarii cum a iesit si nu uita sa urci o fotografie cu desertul facut de tine pe Instagram, cu tag @madelicii.
Cauti inspiratie pentru masa de Craciun? Arunca un ochi pe urmatoarele retete!
✨ Rulada Buturuga de Craciun (Buche de Noel)
✨ Tort cu portocale, mandarine si turta dulce
✨ Mousse de ciocolata si pere fara gelatina, frisca sau oua crude
✨ Prajitura rasturnata cu prune, ciocolata si vin rosu
✨ Ciocolata de casa cu merisoare, fistic & portocala confiata
💛💛💛
Ingrediente
Seteaza numarul de portii
190g ciocolata neagra | |
115g unt | |
24g cacao | |
un praf de sare | |
1 lingurita cafea instant | |
3 oua | |
125g zahar | |
0.5 lingurita extract / esenta de vanilie | |
0.5 lingurita esenta de portocale | |
0.5 lingurita scortisoara | |
130g faina | |
un praf de sare | |
50g chipsuri de ciocolata optional | |
200g crema de branza | |
100g cereale Chocapic | |
zahar pudra pentru decor |
Lasă un răspuns